Sari la conținut

8 moduri de a dansa cu frica

Salutare, om bun!

Probabil te întrebi de ce vorbesc despre frică? Și de ce spun să dansăm cu ea?

Pentru că frica are potențialul de a scoate ce este mai bun din noi. Și nu sunt de acord nici cu ideea de a nu vorbi despre subiectele delicate pentru că „atragem mai mult în viața noastră”.
Acest lucru se întâmplă dacă nu ești prezent, conștient și nu ai o intenție de evoluție în timp ce vorbești despre astfel de subiecte.

Dar dacă vrei să schimbi ceva cu adevărat, primul pas este să accepți situația prezentă și să spui care este realitatea. Altfel riști să crești și să atragi ignoranța în viața ta și știm amândoi unde duce asta.

Imaginează-ți că este un dans cu versioara pe care nu o plăci din tot Sufletul, dar dacă ești sincer cu ține realizezi că ai ce să înveți dacă dansezi cu ea.

Așadar, fie că este frică de eșec, teamă de succes sau chiar frica de frică. Cu toții am experimentat această trăire la un moment dat în viața noastră și poate fi o adevărată piatră de poticnire care ne împiedică să avem o viață împlinită.

Alternativa ar fi fost să sriu „8 moduri de luptă cu frica” sau „8 moduri de a învinge frica” dar te invit să observi cuvintele și să simți diferența de abordare.

Atunci când ești în luptă, război sau vrei să învingi ceva, declanșezi la nivel subconștient o luptă sau o competiție. Și ce avem în astfel de cazuri? Un învins și un câștigător, adică rămânem în această dualitate care ne ține blocați în lumea tridimensională (3D)

Dar ce se întâmplă când spui că dansezi cu provocarea?

Ei bine, cineva conduce și celălalt se lasă condus. Și dacă faci acest lucru dintr-un spațiu de armonie și evoluție, poți folosi frica ca să ai parte de cele mai mari realizări și creșteri. Frică poate să ne arate ce avem de vindecat și integrat.

Îți este teamă să vorbești în public? Dansează cu frica și folosește-o că să te motiveze că să înveți cum să devi un orator mai bun.

Îți este teamă de despărțire sau abandon? Dansează cu frica și găsește rana emoțională care declanșează această trăire și devin-o mai încrezător.

Exemplele pot continuă. Dar ideea este că fiecare frică îți arată unde poți să creșți. Îți promit că dacă faci asta o să ai parte de adevărate conștientizări în viață ta.

Vreau să șții că frica nu te poate reține pentru totdeauna. Există mai multe moduri de a dansa cu ea, iată primele 8 opțiuni pe care le folosesc:

  1. SEPARĂ REALITATEA DE PERCEPȚIE

Întreba-te ce se întâmplă cu adevărat și realizează că ceea ce percepi ca real, este doar o percepție personală. Nu înseamnă că este adevărul absolut.

  1. IDENTIFICĂ Declanșatorul

Află ce anume dintr-o situație declanșează emoția. Învățând să identifici startul te va ajută să nu mai fi luat pe nepregătite. De cele mai multe ori aceste trăiri joase sunt puternice pentru că au ingredientul numit „surpriză”.

  1. AFLĂ UNDE TRĂIEȘTE FRICA ÎN CORPUL TĂU

De multe ori, frica preia stăpânire fizic. Atinge oamenii în moduri diferite. Identifica dacă/cum afectează corpul fizic și fă ceva pentru a avea grijă de corpul tău. Ex: dacă ții stresul în spate, poți face gimnastică medicinală, yoga, aerobic etc. pentru a evolua și a deveni o persoană mai bună.

  1. PRACTICĂ RECUNOȘTINȚA

În fiecare dimineață, enumeră 1-3 lucruri/situații pentru care poți simți recunoștință. Nu contează cât de mare sau mică este recunoștința, ea te ajută la schimbarea minții într-o lumină pozitivă, care peste timp, alchimizează frica.

Probabil te așteptai la acest îndemn, mai ales că sunt autorul programului de 29 de zile și cartea cu acelasi nume: „Recunoștințe pentru Viață”.

La final o să regăsești un material care a adunat peste 650.000 de vizualizări și este despre recunoștință.

  1. ASCULTĂ-ȚI VOCEA INTERIOARĂ

Fii atent la conversațiile interioare. Dacă nu i-ai spune unui prieten, nu-ți spune nici ție. Vorbește-ți pozitiv și reamintește-ți punctele tale forțe. Ești cel mai mare susținător/fan al tău?

  1. Și asta o să treacă

Amintește-ți că totul trece. Mută atenția pe rezultatul pozitiv al momentului și detașează-te de ceea ce poate fi intimidant.

  1. Uită-te la paharul pe jumătate plin

Percepția este un lucru foarte puternic, iar felul în care te simți cu privire la situația ta dictează modul în care reacționezi. Te invit să gândeșți pozitiv și îți vei oferi astfel o șansă mult mai mare de succes. Acest lucru nu se va întâmpla peste noapte; exersează cu un singur gând. Care este un gând negativ/înfricoșător pe care îl ai și tot apare? Lucrează la inversarea acestui singur gând. Cu timpul, poți simți efectele acestei practici.

  1. EXERCIȚII DE RESPIRAȚIE

Respirația te ajută să îți centrezi corpul; Dacă  nu mai respiri, inima ta încetează să mai bată. Poți face un exercițiu de împământare sau chiar să faci 5 respirații adânci și lungi în orice moment pentru a te calmă și a te concentra. Cel mai bine este să începi ziua cu asta, dar nu poți să exersezi și în alte momente din zi.

Te rog să reți că acestea sunt doar 8 strategii, nu totul funcționează pentru toată lumea. Dar acesta este un loc bun pentru a începe.
Implementează aceste tehnici în viața ta și detașează-te de frică.
E în puterile tale să-ți atingi obiectivele și cel mai înalt potențial!

Poți folosi următoarele materiale Vibrații Înalte pentru a dansa mai bine cu frică.

432HZ Energie Pozitiva | Muzica de Vindecare | Vioara

Afirmații | Recunoștințe | Meditatie | 47 de Mulțumesc | 432Hz

MEDITAȚIE GHIDATĂ PENTRU ÎNCREDERE ÎN SINE ȘI SUCCES

Orice material din playlistul urmator:

SUNETE CU VIBRAȚIE ÎNALTĂ

Succes!

Cu iubire,

Mihai Checheriță

P.S. Te invit să împărtășești materialele Vibrații Înalte cu cei dragi și să lași un comentariu.

Ai citit Manualul de Meditație
Vibrații Înalte?

Apasă pe butonul roșu “Ma abonez” și lasă-mi datele de contact ca să-ți trimit un cadou: manualul de meditație în format electronic. Acesta este transmis prin email. În primul mesaj se confirmă abonamentul gratuit, materialul îl regăsești în mailul numărul doi. Este posibil să fie la spam/promoții.

[popup_anything id=”3548″]

2 comentarii la „8 moduri de a dansa cu frica”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *