Sari la conținut

Ce este meditația?

Ce este MEDITATIA?

O tehnică simplă și profundă, în care trăim prezentul. Tehnică ce face parte din natura umană.
Meditația este arta prin care înveți să-ți relaxezi corpul și să te bucuri de clipa prezentă. În prezent îți recapeți energia vitală. (aceasta ne ajută în vindecare, manifestare, concentrare, elevare etc).  Atunci când nu mai acorzi atenție trecutului și viitorului, îți rechemi energia și-ți mărești câmpul electromagnetic.

Este plăcut și se face fară efort!

Găndește-te la meditație ca la un mușchi. Cu cât repetăm mai des, va fi mai ușor.

În general, scopul meditației pe respirație este acela de a calma mintea și a dezvolta pacea interioară. Prima etapă a meditației este de a opri distragerile și de a ne face mintea mai limpede și mai lucidă. 

Cum să medităm?

Acest lucru poate fi realizat prin punerea atenției noastre pe respirație. Alegem un loc liniștit pentru a medita și a ne așezăm într-o poziție confortabilă. Ne putem așeza în poziția tradițională cu picioarele încrucișate sau în orice altă poziție care este confortabilă. Cel mai important este să ne ținem cu spatele drept pentru a ne împiedica mintea să devină somnolentă. Respirăm natural, de preferat prin nări, fără să încercăm să ne controlăm respirația și încercăm să conștientizăm senzația respirației pe măsură ce aceasta intră și iese din nări. Această senzație este obiectul nostru de meditație

Meditația și concentrarea

Ar trebui să încercăm să ne concentrăm asupra acesteia pentru excluderea a orice altceva. La început, mintea noastră va fi foarte ocupată și am putea chiar să simțim că meditația ne face mintea mai agitată, dar în realitate devenim mai conștienți de cât de ocupată este de fapt mintea noastră. Va exista o mare ispită de a urma diferitele gânduri pe măsură ce apar, dar ideal este să rămânem concentrați într-o singură direcție asupra senzației respirației. Dacă descoperim că mintea noastră a rătăcit și ne urmează gândurile, ar trebui să o readucem cu înțelegere la respirație. Repetăm acest lucru de câte ori este necesar, până când mintea se așază pe respirație.

 

Ce este Meditatia ? Te-ai întrebat ce beneficii are meditatia ?

îți întărește sistemul imunitar,

– reduci sau elimini stresul,

– ai parte de regenerare la nivel celular,

– ai la îndemână cea mai simplă și ieftină metodă de dezvoltare personală,

– imbunătățești sănătatea generală,

– crește calitatea somnului,

– încetinește procesul de îmbătrânire,

– îți crești rezistența emoțională,

– te ajută să te cunoști mai bine,

– îți crești FOCUS-ul,

– scapi de anxietate,

– poți să manifești mai ușor,

– câștigi mai multă încredere în propria persoană.

Vrei sa cunosti mai multe informații? Am scris Manualul de Meditație:

>

3 comentarii la „Ce este meditația?”

    1. Mulțumesc pentru aceste articole care ne ajută să ne deschidem spre a vedea viața mai frumoasă,.
      Sunteți un maestru în viața mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *